city at night

CONSTRUIM ALĂTURI DE PARTENERII NOȘTRI AFACERI DURABILE, BAZATE PE INVESTIȚII ÎN ENERGIE REGENERABILĂ

Contactează-ne acum

O companie în dezvoltare continuă

Inversolar Energy a fost înființată ca și o companie specializată în proiectarea și construirea de parcuri fotovoltaice, extinzându-și ulterior preocupările spre activități de tranzacționare a energiei electrice și a certificatelor verzi și furnizare de energie către consumatorii finali.

Echipa inițială a fost constituită dintr-un grup de ingineri și oameni de afaceri, al căror țel a fost atingerea performanței în domeniul energiei regenerabile. După trei ani de activitate susținută și experiență acumulată în domeniul dezvoltării investițiilor în producerea de energie electrică din surse regenerabile, Inversolar Energy a parcurs o perioadă de schimbare pentru a se repoziționa pe piața energiei regenerabile din România.

inversolar-companie

În anul 2011, compania a demarat investițiile în dezvoltarea celui mai mare portofoliu de proiecte regenerabile din România, cu un volum de aproximativ 300 MW răspândiți în peste cinci județe. Noi oportunități și parteneriate strategice au facilitat trecerea la o nouă etapă în dezvoltarea companiei. Primele investiții în capacități energetice au consolidat poziția Inversolar în piața energiei din România. Astfel, la sfârșitul anului, s-a finalizat construcția primului proiect de 3.3 MW și s-a demarat construcția proiectelor ulterioare.

Experiența echipei s-a extins în următoarele domenii: proiectarea și construirea capacităților de producție de energie, gestionarea afacerilor legate de producerea energiei electrice, consultanță juridică, consultanță fiscală și financiară. Prin adaptarea permanentă la condițiile pieței și la cerințele clienților, structura mai multor departamente a fost îmbunătățită, pentru a optimiza serviciile oferite. La finele anului 2013, compania a obținut licența de furnizor de energie electrică.