Statele lumii investesc tot mai mult în eficiența energetică. Rezultatele sunt scăderea consumului de energie și creșterea economică

Programele de îmbunătățire a eficienței energetice desfășurate în ultimii 25 de ani, încep să își dovedească utilitatea. Prin intermediul lor au fost economisiți nu mai puțin de 5.700 de miliarde de dolari, bani destinați cheltuielilor cu energia. Guvernele, administrațiile locale, intreprinderile dar și consumatorii casnici beneficiază astfel de avantaje multiple, de la reducerea câtorva miliarde de tone de emisii de gaze cu efect de seră la o dependență mai mică în ce privește importurile de energie.

Agenția Internațională pentru Energie (IEA), a realizat în acest an, raportul intitulat Energy Efficiency Market, un document care cuprinde analiza impactului eficienței energetice și a beneficiilor pe care aceasta le-a adus în ultimele decenii.

Potrivit raportului, investițiile realizate în eficiența energetică a clădirilor, în 2014, au totalizat 90 de miliarde de dolari.

Studiul cuprinde și date referitoare la promovarea și extinderea piețelor de eficiență energetică la nivel mondial. În cadrul raportului există studii de caz, pe mai multe paliere, de la nivel național la nivel regional și local. Acestea includ examinarea a două state cu potențial economic ridicat, Brazilia și Mexic, care folosesc de ani buni, programe de eficiență energetică pentru a crește productivitatea și dezvoltarea socială.

Si țările exportatoare de energie, precum Federația Rusă și Arabia Saudită utilizează proiecte de eficiență energetică pentru a reduce consumul intern de energie și pentru a intensifica exporturile. Zonele urbane majore, cum ar fi Paris, Tokyo și Seul investesc și ele tot mai mult în dezvoltarea energetică durabilă.

Autorii raportului Energy Efficienty Market au concluzionat că îmbunătățirea eficienței energetice din ultimii 25 de ani este motivul principal pentru scăderea consumului de energie. Potrivit acestora consumul de energie pe cap de locuitor a scăzut la niveluri record din 1980, chiar dacă venitul pe cap de locuitor nu a fost niciodată mai mare.